Elevii de la Şcoala “Arboretum Opeka” din Croația au realizat un plan pentru a-şi ajuta colegii defavorizaţi, prin care promovează principii ale consumului responsabil de hrană. În bucătăria cea nouă a școlii, ei au început să gătească meniuri din ingredientele locale şi de sezon, pentru copiii care nu îşi permit sa cumpere un prânz la școală.

Elevii de la Şcoala “Arboretum Opeka” din Croația se antrenează pentru a deveni bucătari profesioniști. Pe lângă practica în bucătăria școlii, în Spitatul General Varaždin, în Şcoala Primară Vinica, în Creşa Varazdin şi în câteva restaurante, elevii au adăugat un nou ingredient în procesul lor de gătire. Datorită implicării lor în proiectul Mănâncă Responsabil, echipa Eco-Şcoala a decis să combine experienţele acumulate din practica lor cu ce au învăţat în cadrul proiectului referitor la hrana locală şi de sezon, precum şi la deşeurile alimentare!

Din proprie iniţiativă, elevii din echipa Eco-Şcoala au vrut să înceapă preparea unor băuturi şi sandvişuri responsabile pentru colegii defavorizaţi. Însă, pentru a face asta, ei au avut nevoie de un spaţiu unde să poată prepara produsele. Din moment ce atelierul de gătit al şcolii era ocupat de elevi pentru practică, profesorii le-au venit în ajutor şi le-au oferit elevilor ce le era necesar: au strâns bani şi au echipat alte camere cu toate aparatele necesare şi au format un mic restaurant local.

 

Noul restaurant al elevilor.

Acest restaurant reprezintă o modalitate bună prin care echipa Eco-Şcoala poate demonstra colegilor cum se pot prepara meniuri şi băuturi de sezon. Ei au folosit ca ingrediente diferite vegetale, cum ar fi zeamă de lămâie, salvie sau mușețel pe care elevii îl cultivă în grădina școlii. Mierea provine de la stupul de albine al școlii.

Însă ei au vrut să lupte împotriva deșeurilor alimentare. Aşadar, surplusul de alimente din zilele anterioare a fost folosit pentru a produce meniuri noi. Acest fapt a insipirat elevii să creeze o carte cu rețete din resturi alimentare.

 

Cartea de bucate realizată din resturi alimentare.

Inițiativa a ajutat la răspândirea informațiilor referitoare la beneficiile hranei locale și de sezon și despre proiectul în sine şi, în acelaşi timp, a ajutat la îmbunătăţirea situaţiei unor elevi defavorizaţi.

Dar asta nu e tot! Elevii din echipa Eco-Școala au filmat un clip video referitor la subiectele consumului responsabil de hrană, mai exact hrana locală și de sezon.

Participând în proiect, Școala Gimnazială “Arboretum Opeka”  a reușit crească aprecierea elevilor referitoare la hrana locală și de sezon, dar, totodată, i-a ajutat să accepte diferențele dintre elevi. Ei nu au devenit doar responsabili în alegerile alimentare, ci au devenit și cetăţeni activi şi, în plus, s-au și distrat pe parcurs!